Mici bucurii de vacanţă

Cum săptămâna care tocmai se termină a fost una de vacanţă şcolară iar Matei e plecat la bunici, iată-mă în atelier cu Ioana, puşi pe mici meştereli!

Ea s-a gândit să-şi recondiţioneze o brăţară din lemn pe care am cumpărat-o din talcioc iar eu am pus mâna pe unul din zecile de capete de ciocan care aşteaptă să fie readuse la „viaţă”…

O imagine rară: Ioana în atelier :)
O imagine rară: Ioana în atelier 🙂

Brăţara am dat-o cu pastă decapantă Kreidezeit, pentru îndepărtarea startului vechi de lac scorojit. După 10 minute am curăţat pasta şi lacul vechi cu ajutorul unei lamele metalice. Apoi am smirgluit-o cu granulaţiile 120, 240, 400 şi 800. La final am dat-o cu ceară de albine Kreidezeit şi iată rezultatul:

Brăţara din lemn de teak, după recondiţionare
Brăţara din lemn de teak, după recondiţionare

Iată şi ciocanul de care m-am ocupat eu:

Ciocan de pantofar, tip englez
Ciocan de pantofar, tip englez, recondiţionat

Capul de ciocan la-am curăţat de rugină cu Renaissance Metal De-corroder, l-am debavurat puţin şi i-am lustruit suprafeţele de lovire. Apoi i-am făcut o coadă din lemn de frasin, cioplită manual după un model clasic (cu gâtuire la mijloc). După ce m-am asigurat că potrivirea capului pe coada din lemn este perfectă, i-am pus şi o pană din lemn de abanos.

Micile detalii care fac diferenţa...
Micile detalii care fac diferenţa…

La final am dat lemnul cu 2 straturi de ulei de in de calitate.

Fiecare cu jucăria lui! 🙂

No votes yet.
Please wait...

5 comentarii

  1. cum ai pus pana?Am si eu un ciocan tare comod, si as vrea sa-i pun eu o coada facuta de manutele mele.Ce crezi, lemn de salcam merge?

    No votes yet.
    Please wait...
    • Salcam e foarte bun, dar sa fie uscat. Pentru pana am facut o despicatura cu fierastraul si am vatuta pana dupa ce am pus capul de ciocan pe coada. Am pus si ceva adeziv bun (Bison D3)…

      No votes yet.
      Please wait...
      • Multam, o sa incerc.

        No votes yet.
        Please wait...
  2. Salut!

    Te urmaresc de ceva vreme si este fascinant ce reusesti sa faci, am o rugaminte poti sa mi spui cum ai obtinut culoarea respectiva la aceasta bratara de lemn?am o pendula de perete si doresc sa o restaurez in aceasta culoare, multumesc!
    Doru

    No votes yet.
    Please wait...
    • Nu e corect sa spun ca am „obtinut” acea culoare. Bratara este din lemn de rosewood care are natural acea culoare. Daca pendula nu e din rosewood, nu va arata asa, nu are cum! Pendula este probabil din lemn de stejar sau nuc, si va arata a stejar sau nuc. Nu recomand baituirea, pentru ca se acopera lemnul. Fiecare lemn are frumusetea lui si datul cu culoare peste el nu il face sa arate a lemn exotic, ci a lemn dat cu culoare ca sa para altceva. Succes!

      No votes yet.
      Please wait...

Lasă un răspuns