Găurirea manuală a lemnului

În epoca în care oricine are o masină de gaurit electrică (acestea au ajuns la preţuri absolut derizorii), găurirea manuală poate părea o activitate ineficientă şi abordată doar de cei cu fire mai nostalgică. Într-o oarecare măsura lucrurile stau chiar aşa, dar nu acesta este adevarul complet!

În favoarea găuririi manuale stau avantaje inaccesibile maşinilor electrice:

* Procesul este foarte silenţios, lucru important mai ales când locuim la bloc

* Găurirea manuală se poate efectua în zone în care nu beneficiem de curent electric, sau accesul la acesta este dificil

* Deşi există maşini de găurit portabile, cu acumulator, forţa dezvoltată de acestea este foarte limitată în timp şi mult prea firavă pentru găuri de mari dimensiuni (>20mm). Chiar maşinile electrice alimentate la 220 V au dificultăţi în a da găuri mai mari de 25 mm în lemn dur.

* Viteza inerent mică de rotaţie a unui dispozitiv manual permite un control foarte bun al fenomenului de găurire

* Deşi această abordare nu este cel mai scurt drum pană la rezultatul dorit (respectv gaura), deprinderea acestui mod de lucru ne va îmbogăţi cunoştinţele despre lemn şi despre modul de lucru cu acesta.

* Dacă suntem invadaţi de extratereştrii şi aceştia distrug sursele terestre de energie electrică, noi vom putea să ne desfăşurăm activităţile hobbyste neperturbaţi.  Asta e o glumă, desigur! 🙂

1. Uneltele folosite pentru găurirea manuală a lemnului

Deşi de-a lungul timpului au fost imaginate diverse dispozitive pentru găurire, cum ar fi burghiul arhimedeean (noi îl ştim din trusele de traforaj pe care le foloseam în copilărie), burghiele cu roţi dinţate (aşa numitele eggbeatere) sau burghiele cu coardă (care au luat forme foarte elaborate în sec. XIX), cel mai simplu si mai eficient astfel de dispozitiv este coarba în formă de manivelă.

COÁRBĂ, coarbe, s. f. Unealtă de găurit, formată dintr-o tijă cotită de metal prevăzută la un capăt cu un dispozitiv de prindere a burghiului, iar la celălalt cu un buton de apăsare. – Din ucr. korba. Sursa: DEX ’98

COÁRBĂ ~e f. Unealtă manuală cu ajutorul căreia se pune în mișcare de rotație un sfredel. [Sil. coar-bă] /<ucr. korba. Sursa: NODEX

COÁRBĂ s. (TEHN.) 1. (reg.) curbină, sucală. (~ a dulgherului.) 2. (reg.) colătău, mănunchi, mănușă. (~ la sucala de depănat.). Sursa: Sinonime

coárbă (coárbe), s. f. – 1. Unealtă de găurit, burghiu. – 2. Mîner, manivelă. Rut. korba, din. germ. Kurbe, fr. courbe (Scriban, Arhiva,XXV, 133; DAR), explicație care se potrivește uzului său exclusiv mold. Puțin probabilă der. directă din lat. curva, propusă de Iordan,BF, VI, 181, sau din germ. Kurbel (Candrea). Sursa: DER

Coarbă, burghie elicoidale tip "Lewis" şi echere ajutătoare

O coarbă de calitate are mânerul superior prevăzut cu rulment iar capul este angrenat printr-un mecanism cu clichet. Mandrina de fixare a burghiului (sfredelul) poate avea 2, 3 sau chiar 4 fălci. Variantele mai vechi de mandrină au 2 fălci şi au fost gândite pentru burghie cu ax pătrat în secţiune. Variantele mai noi de mandrine, cu 3 şi 4 fălci încearcă să furnizeze o suprafaţă de contact mai mare pentru ca coarbele respective să poată funcţiona cu burghie moderne cu ax cilindric. Deşi coarbele moderne încearcă să acomodeze burghiele spirale moderne cu ax cilindric, acest mod de lucru functionează doar pentru diametre mici. La burghiele cu diametru mai mare de 8 mm, forţa dezvoltată de o coarbă manuală este atât de mare încât burghiele cilindrice se vor răsuci în mandrină chiar daca aceasta este strânsa foarte tare.

Mandrină clasică cu 2 fălci
Mandrină modernă cu 3 fălci (pentru burghie cu ax cilindric)

Cum am spus şi mai sus, pentru a da găuri cu diametre mai mari de 8 mm, burghiele cilindrice moderne nu sunt recomandate, din mai multe motive:

* Forţa dezvoltată de coarbă este deosebit de mare, mult mai mare ca la o bormaşină electrică. Această forţă dezvoltată în regim de viteză redusă creaza un cuplu imens care face ca burghiul să alunece în falcile mandrinei.

* Designul capului taietor al burghielor moderne este gândit pentru lucrul la viteză mare şi constantă. Folosite într-o coarbă manuală aceste burghie necesită o forţă de apăsare mai mare decât cea necesară burghielor special gândite pentru lucrul manual.

Cea mai potrivită varietate de burghiu pentru utilizarea împreună cu o coarbă manuală este aşa numitul sfredel elicoidal „tip Lewis”. Acesta are axul de prindere cu secţiune hexagonală sau pătrată iar capătul tăietor este prevăzut cu vărf autofiletant. Axul hexagonal permite aplicarea unei forţe foarte mari fără a se produce rotirea burghiului în mandrină iar varful filetat asigura avansul constant în lemn chiar dacă forţa de apăsare este mică şi inconstantă.

Burghiu tip Lewis cu ax hexagonal
Burgiu elicoidal tip Lewis. Se poate vedea vârful filetat şi muchia incizoare care pre-secţionează fibrele lemnoase

2. Utilizarea coarbei

Coarba se utilizează cu ambele mâini. În cazul folosirii burghielor tip Lewis (cu vârf filetat) nu este necesară o presiune mare pe mânerul superior. Desigur, o anumită apăsare trebuie exercitată pentru o funcţionarea adecvată. Deoarece lucrăm cu ambele mâini pe unealtă, este necesar ca lemnul supus operaţiei de găurire să fie bine fixat.

Pentru asigurarea verticalităţii burgiului în timpul lucrului se pot folosi doua echere poziţionate în planuri perpendiculare.

Utilizarea coarbei... Pentru verticalitate folosesc 2 echere.

Mecanismul cu clichet prezent pe cele mai multe dintre coarbe poate fi setat să asigure angrenarea capului doar în unul dintre sensurile de rotaţie sau în ambele sensuri. Acest mecanism este util atunci când dorim să dăm găuri în spaţii înguste ce nu permit rotaţia completă a coarbei.

Fibrele lemnoase sunt secţionate înainte să fie scoase din orificiul în curs de formare

Lama incizoare de pe exteriorul capului tăietor al burghiului are vârful mai coborât decat lama orizontală care degajează lemnul din orificiu. Asfel se obţine o gaură cu marginile bine definite şi fără fibre rupte.

Forma elicoidală cu pas relativ mic a burghiului ajută la degajarea eficientă a şpanului din orificiu.

Pasul elicei burghielor tip Lewis este astfel conceput încât săa asigure scoaterea şpanului de lemn din adâncul găurii la viteza mică de utilizare a unei coarbe manuale. Acest tip de burghiu a evoluat în timp pentru a se obţine rezultate maxime în condiţiile de lucru manual.

Orificiul rezultat ...

Gaura obţinută are pereţii netezi şi muchiile bine definite, fără fibre smulse (dacă burgiul este ascuţit decent).

Găurirea manuală executată cu uneltele potrivite este o joacă de copii...

3. Probleme ce pot apărea

Dacă burghiul este ascuţit (burghiele Lewis sunt reascuţibile) iar coarba este în stare bună de funcţionare (merge uşor, nu are joc în articulaţii) operaţia de găurire ar trebui să meargă fără probleme.

Totuşi, atunci când vorbim de lemn în general, trebuie să avem în vedere că nu toate tipurile de lemn reacţionează identic în condiţii similare! Unele lemne se lasă mai uşor prelucrate, altele trebuie luate mai cu binişorul!

De exemplu, speciile lemnoase dure şi dense care au fibre foarte bine legate între ele pot fi găurite foarte aproape de margini fără măsuri speciale de prevedere!

Lemnul dens de Wenge se lasă găurit uşor până foarte aproape de margini

Speciile de lemn moi sau cu fibre mai puţin coezive tind să crape atunci când încercăm să le găurim în proximitatea marginilor.

Nu toate lemnele sunt la fel...

Soluţia clasică la această problemă frecventă este străngerea transversală în menghină a lemnului pe durata găuririi:

Cu puţină perseverenţă chiar şi cel mai reticent lemn se lasă găurit cu succes

Descoperirea beneficiilor utilizării coarbei pot spune că mi-a adus un plus de încredere în prelucrarea generală a lemnului, dar şi un semtiment de libertate datorat independenţei şi mai mari faţă de electricitate. Dacă până recent analizam problemele tehnice legate de lucrul în lemn prin prisma accesului la o sursă de energie electrică, acum am certitudinea că pot realiza ceea ce doresc atât folosind unelte electrice (pe care le evit, dar nu le ignor complet), dar şi în lipsa acestora!

No votes yet.
Please wait...

30 de comentarii

  1. ca orice unealta de mana si coarba are poezia ei dar ca si la masinile electrice, burghiele fac diferenta.

    No votes yet.
    Please wait...
    • Da, nu merge cu burgie de supermarket, chiar daca scrie ca sunt pentru lemn/Holz/wood ! Eu mi-am luat de la firma austriaca Alpen : http://www.alpenmaykestag.com/en/alpen-drills-for-professionals/products/wood-drill-bits-32/
      pentru ca sunt fabricate in Austria, nu China. Preturile nu sunt neaparat mici, dar sunt decente (7-12 euro bucata). Oricum, burghiele tip Lewis se re-ascut si un astfel de burgiu ma va tine foarte mult timp! Sper ca in foarte scurt timp sa le pot oferi la mine pe pagina de vanzari la pretul recomandat de producator!

      No votes yet.
      Please wait...
      • Buna seara,
        Eu sunt pasionat de unelte vechi (un fel de colectie). Spuneti ca aceste burghie se pot ascuti ? Eu am cumparat coarbe si nu stiu sa fac burghiele sa arata „utilizabil”. Un sfat despre cum se pot ascuti, se poate ?
        Multumesc

        No votes yet.
        Please wait...
        • Ascutirea burghielor se face in functie de tipul acestora. In general se vede pe ele unde au mai fost ascutite… Ascutirea se face cu pila fina pentru metal. Nu pot face in scris o descriere a ascutirii tuturor tipurilor de burghie. E subiect de carte 🙂
          Daca cauti dupa in Google ar trebui sa gasesti imagini si informatii scrise. Eu ascut frecvent burghiele, dar sunt mai multe tipuri si nu pot detalia subiectul satisfacator in text.

          No votes yet.
          Please wait...
  2. Si la gaurirea electrica foarte aproape de margine pot aparea crapaturi, chiar daca probabilitatea e mai mica decat la gaurirea manuala, asta mai ales cand sint noduri.

    Solutia pe care o dai e buna, dar vreau sa mai dau un reper.
    In cartea „Constructii din lemn” C&C Lazarescu a Univ. Brasov se spune la imbinari cu tije din lemn (cuie de lemn) ca pentru acestea garura sa fie la o distanta de margine de cel putin 3-5 x diametrul gaurii pentru ca asamblarea sa aiba rezistenta. Daca situatia nu impune, recomand intotdeauna aceasta precautie. 🙂

    No votes yet.
    Please wait...
    • In constructii se pune serios problema rezistentei, nu doar la gaurire ci si ulterior. In constructii se lucreaza cu lemn de la 5 cm grosime in sus, care, desi e posibil sa nu se crape la gaurire, e posibil sa cedeze ulterior (daca rezistenta nu a avut un loc primordial in proiectare). La mobilier se lucreaza cu lemn mai subtire, 12-20 mm… Lemnul subtire este mult mai predispus sa se crape cand gauresti aproape de margini asa ca este bine sa ne protejam strangand lemnul in menghina….

      No votes yet.
      Please wait...
  3. Ma inscriu pe lista de asteptare pentru aceste burghie. Diametrul de 6 mm si 8 mm …

    No votes yet.
    Please wait...
    • Am notat. Eu am cumparat 2 burghie pentru uz propriu, le-am testat si am cerut 30 de bucati in regim de distributie… Astept sa vina…

      No votes yet.
      Please wait...
  4. Si mie mi-ar trebui, dar nu stiu daca sint mai mari, imi trebuie peste 10 🙂

    No votes yet.
    Please wait...
    • Cele cu lungimi de 235 mm au diametre intre 6 si 24 mm (din 2 in 2 mm). Preturi: 7.5 – 18.7 euro cu TVA inclus.
      Sunt si cu lungimi de 460 si 600 mm, dar alea sunt cu utilizare MULT mai limitata si speciala.

      No votes yet.
      Please wait...
    • Si acelea sint cu diametre mai mari, ma gandesc.
      In ce sens utilizari mai speciale ?

      Probabil necesita si coarba mai mare….

      No votes yet.
      Please wait...
      • Ma gandesc ca ai foarte rar nevoie de gaura cu adncime de 45 cm sau mai mult. Dimetrele sunt pana la 30 mm la cele de 460 mm lungime si 32 mm la cele de 600 mm lungime. Preturile sunt semnificativ mai mari din cauza lungimii.

        No votes yet.
        Please wait...
      • In constructii se intampla sa ai nevoie de burghie cu lungimi mari, si numai pentru adancimea gaurii, care uneori trebuie sa strapunga o grinda mai groasa, dar si pentru ca piesa o odata pusa in opera n-o poti lua s-o fixezi in banc.
        Pozitia ei dificila poate necesita un burghiu mai lung ca s-a ajungi la ea.

        No votes yet.
        Please wait...
        • De aia ziceam ca sunt mai speciale… desigur au utilitate, ca altfel nu s-ar fabrica!
          Deci firma Alpen face pana la 600 mm lungime si 32 mm diametru…

          No votes yet.
          Please wait...
  5. Burghie de astea se gasesc la OBI.

    No votes yet.
    Please wait...
    • In Timisoara nu este OBI 🙁
      Si nici in multe alte locuri din tara!
      Poti sa-mi spui preturile la care gasesti burghiele Alpen in OBI? Eu sper sa am preturi mai mici ca ei… Iar cei de la OBI nici nu scriu articole despre gaurire sau alt aspecte al prelucrarii lemnului. De fapt nici daca ii intrebi nu stiu sa-ti dea astfel de informatii !

      No votes yet.
      Please wait...
      • Se cheama burgie pentru barne si sunt facute in Germania de Lux-Tools.
        De exemplu:
        14 235/160 32Lei
        14 460/400 50Lei

        No votes yet.
        Please wait...
        • De fapt se cheama burgie tip Lewis.
          Din cate stiu Lux-Tools sunt firma mai de „supermarket”. Alpen e firma profesionala. Burghiul de 14/235 de la Alpen costa 49 lei. Dar nu as compara cele doua firme doar dupa pret. E probabil sa fie OK burghiele LUX-Tools. Dar multe chestii de „supermarket” nu sunt chiar ceea ce par a fi! Vorbesc in general, nu ma refer la burghiele astea anume. Prin Hornbach am vazut fierastraie tip japonez pe la 30 lei. Dintii aratau jalnic in comparatie cu unul japonez adevarat…

          No votes yet.
          Please wait...
      • Am vazut la Hornbach burghie Alpen.Inclusiv cele de care vorbesti tu.

        No votes yet.
        Please wait...
        • E posibil sa fie burghie Alpen in Hornbach sau oriunde altundeva, ceea ce e f. bine! Nu-mi place marfa care se gaseste intr-un singur loc! Doar ca Hornbach nu trimite prin posta la Cucuietii de Munte 🙂

          No votes yet.
          Please wait...
  6. si cind ma gindesc cit m-am scremut sa dau sapt trecuta doaua gauri de diametrul 60 si ceva mm pe grosime de 11 si 13cm. am inceput cu dispozitiv de ala de dat gauri in planse cu cilindric, cu dinti de fiereastrau. am gaurit de-o parte si de alta, restul am rezolvat cu dalta (iese cu rima)

    No votes yet.
    Please wait...
    • Cu ce ai dat gaurile? Bormasina sau coarba?

      No votes yet.
      Please wait...
    • Diametru de 6 cm nu e usor oricum, mai ales in esente tari.

      No votes yet.
      Please wait...
  7. […] Alpen sunt burghiele tip Lewis pentru lemn, ideale pentru folosirea în tandem cu coarba manuală: http://csorescu.wordpress.com/2011/10/10/gaurirea-manuala-a-lemnului Alpen care nu sunt munţi şi Pferd care nu e […]

    No votes yet.
    Please wait...
  8. am nevoie sa dau gaura de 6 si de 8 mm in lemn de pluta de 0,5-2 cm, ce imi puteti recomanda, gaurire manuala sau gaurire electrica si ce fel de burghiu? multumesc.

    No votes yet.
    Please wait...
    • Nu stiu ca nu am incercat niciodata. Probabil ca trebuie sa incerci ori viteza foarte mica, ori foarte mare. E posibil sa mearga cu coarba manuala si burghiu levis foarte bine ascutit.

      No votes yet.
      Please wait...
  9. am vazut la cineva un set de preducele care cred ca se preteaza la asa ceva, functionau manual, fara alt dispozitiv, taiau foarte bine, un set vechi nemtesc, erau ca niste inele si se imbinau cumva, cu o mica ureche pe margine.
    unde s-ar putea gasi asa ceva si la ce pret? va multumesc.

    No votes yet.
    Please wait...
    • Pot sa-ti aduc asa ceva: https://www.brisa.fi/portal/index.php?option=com_oscommerce&osMod=product_info&cPath=147_303&products_id=3361
      Cred ca nu vin ascutite…

      No votes yet.
      Please wait...
  10. Buna ziua,
    Aveti idee cu ce unealta se poate realiza o gaura in forma de hexagon in lemn? Trebuie sa fixez o piulita hexagonala intr-un panou cu grosimea de 18mm. Multumesc!

    No votes yet.
    Please wait...
    • Gaura rotunda cu burghiul, la adancimea dorita pentru piulita. Apoi scobit cu dalta cele 6 colturi pentru piulita.

      No votes yet.
      Please wait...

Lasă un răspuns