Săculeţ din piele

De ceva timp aveam în plan să fac un [nou] săculeţ din piele, iar un sfârşit de săptămână liber este un moment cum nu se poate mai potrivit.

Modelul ales va fi identic cu cel pe care l-am facut acum ceva timp, dar puţin mai mare:

dsc_6419_800Saculeţul are baza pătrată şi patru pereţi laterali iar cusăturile sunt pe interior, realizate manual.

Plecând de la o bucata de piele „cu solzi”, necroită, am tăiat cu un cutter bucăţile necesare, 5 la numar, cu următoarele dimensiuni: 1 x 10x10cm, 4 x 10x15cm.

La săculeţul anterior, cu lateralele perfect dreptunghiulare, am observat că, datorită cusăturilor de la bază care adună pielea, săculeţul pare mai lat la gură. Ca să contracarez acest efect, voi da o formă de uşor trapez celor 4 laterale, cu latura mai mică în partea de sus (9 cm, faţă de 10 cm la bază).:

Toate cusătutile le voi face pe interior, începând cu bază săculeţului. Pentru ca bucăţile să nu se deplaseze între ele când voi da găurile pentru coasere, lipesc între ele cu bandă dublu-adezivă bucăţile ce vor fi găurite iar apoi cusute. Încep prin a coase un perete lateral cu baza…

Astfel fixate cele două bucăţi, găurirea – etapă critică pentru o cusătură precisă – devine mult mai uşoară:

După ce toate cele 4 bucăţi laterale sunt cusute de bază, franjurez extremităţile cu foarfeca cu lamă în zig-zag:

Astfel arată ansamblul cu baza cusută:

Dupa ce cos între ei şi pereţii laterali, săculaţul este aproape gata. Mai am de dat găurile pentru şnurul de strângere, cu cleştele preducel. Şnurul îl fac dintr-o bucată de piele fără textură şi il franjurez cu aceiaşi foarfecă zig-zag.

Săculeţul este gata:

Iată şi câteva din uneltele pe care le-am folosit:

P.S.: Cum mi-a mai rămas destulă piele „cu solzi”, pot oferi celor doritori să-şi încerce mâna, kit complet pentru a-şi coase propriul săculeţ (identic cu cel de mai sus). Kit-ul conţine: cele 5 bucăţi de piele tăiate la dimensiunea finală şi franjurate la un capăt, şnur din piele franjurat pe o parte, catarama blocantă, bandă dublu-adeziva, aţă de cusut. Preţ kit: 18 lei.

Rating: 5.0. From 1 vote.
Please wait...

8 comentarii

  1. Mi-ar placea tare mult sa imi spui de unde ti-ai achizitionat uneltele pentru prelucrare, pentru ca incerc si eu sa gasesc dar din pacate doar in strainatate am gasit.

    multumesc

    No votes yet.
    Please wait...
    • Cristina,
      sculele vechi sunt de prin piata de vechituri sau de pe http://www.ebay.co.uk. Sculele noi sunt din magazin: sula, forfecuta, acele sunt dintr-un magazin de marochinarie (Materna, langa opera din Timisoara), clestele preducel de la un magazin de scule (Motul, Ciclop in Timisoara), foarfeca zig-zag e din piata de vechituri. Tot din magazinul de marochinarie am mai luat o rola dintata pentru marcat traseul si gaurile de coasere, dar nu o prea folosesc – merge din ochi…
      Probabil pielea mai subtire se poate coase si cu o masina de cusut clasica.
      Comentariile sau orice intrebare ai sunt binevenite!

      No votes yet.
      Please wait...
  2. iti multumesc mult pentru promptitudine…cred ca pana la urma tot din u.s.a o sa mi le comand….as vrea un kit complet cu unelte pentru confectionarea diferitelor decoratiuni din piele…sau accesorii….
    am achiztionat niste carti despre confectionarea lor si despre modul in care se folosesc diferite unelte, si speram ca poate gasesc aceste unelte local, de vanzare, intr-un magazin specializat sau la diversi furnizori.

    mi-a placut blogul tau!
    keep on doing o good work! good luck 🙂

    No votes yet.
    Please wait...
  3. Salut Catalin,

    Eu sunt Dragos, mi au placut mult saculetii de piele si as vrea sa te intreb daca sunt de vanzare. As vrea sa cumpar unul dintre ei.
    Daca da, scrie mi te rog pe dragos.bratasanu@gmail.com cum sa facem ca sa il pot lua.

    Multumesc mult

    Dragos

    No votes yet.
    Please wait...
  4. Salut,
    As vrea si eu sa comand un kit pentru confectionarea unui saculet din piele, bineinteles daca mai ai.
    Ionut

    No votes yet.
    Please wait...
    • Salut Ionut, articolul cu saculetul este de acum 3 ani… De atunci nu am mai facut nimic cu piele si nu cred ca mai am nimic prin casa. Eventual pot sa-ti cumpar o bucata de piele de la un depozit din Timisoara… Cred ca e pe la 60 lei/m2… E posibil sa gasesc si bucati sub 1 m2…

      No votes yet.
      Please wait...
      • Am vazut ca e mai vechi postul, dar stii cum e, nu strica sa intrebi 🙂
        Eu sunt din Bucuresti si cred n-ar merita sa te rog sa cumperi tu din Timisoara si sa trimiti pe posta etc. o sa caut eu pe aici un depozit sau un magazin ceva. Multumesc insa pentru raspunsul promt.

        Spor la toate!

        No votes yet.
        Please wait...
        • Multumesc pentru interes!

          No votes yet.
          Please wait...

Lasă un răspuns